Amintește-ți mânza aceea,
Enkidu,
Deși neagră ca un păcat împotriva Spiritului,
Abia se vedea din iarba verde
(De-aici și zicala că n-ai să vezi oltean prost
Și cal maro),
Femeia aceea căreia i-ai spus pe latinește
Aici și acum,
Iar ea s-a dăruit mintenași.
Mai amintește-ți, Enkidu,
Cum stăteai în Balta Brăilei
Printre oameni fără țară
Și fără Dumnezeu
Să-ți vină rândul
Ca să mănânci bătaie
(N-am fost acolo,
Dar Duhul Domnului ți-a vestit
Că iubirea e mai abitir decât ura).
Prietene, Enkidu,
Mă doare sub coastă,
(Spune-mi tu, învățătorule,
Când se aud corbii)
Cam ce e o viață
Pe planeta pământ,
Fie ea methusalemică,
Pe lângă o clipă
Cu fratele nostru
Cel mare, Luminatul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu