Nu ridicați capul sus,
Că vi-l retează crengile copacilor,
Chiar Absolom pletosul
A pierit încurcat
În propria lui fală.
A mai făcut și alte năzbâtii,
Dar asta cu privitul insistent
În oglindă
Cu speranța că va face
Din propriul tău buric
Un nod de tras universul în șanț
Nu-i prea place Domnului,
Iar când râde el,
Se prăbușesc imperiile.
Nici prea jos nu e bine
Să vă pironiți ochii
Că din cenușă și din vânturi
Sunt bogățiile adâncului,
În timp ce cuvântul Alesului
Naște din nouă în nouă nouă secunde
Câte un rege al cerului
(Femeii de rând nouă luni
Trebuindu-i pentru un muritor).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu