Da, da: ce greu se coboară, ce ușor se urcă!

Da, prieteni, mi se clătina piciorul

Și o luase la vale,

Iar cel mai rău era că-mi bătea inima ca o troacă spartă

În timp ce mi se încinsese creierașul.

Și aveam și motive văzând

Cum benchetuiesc ticăloșii,

Cum mă bârfesc clăpăugii,

Cum își iau tălpășița prietenii

Ca să nu-mi vadă prăbușirea,

Iar ei să se poată lăuda apoi

Că de-ar fi fost alături

Cu un deget întins, m-ar fi salvat.

Nu mai lungesc vorba:

Ajunsesem la fundul sacului

Cu făina credinței.

Ia să pun mâna pe Scriptură, mi-am zis,

Tot nu am ce face,

Tot nu știu a face,

Și n-am unde face

Și nici cum desface

Puiul din găoace.

Și-l aud pe Tata,

Vorbind ca din pod:

Ia nu mai fi prost,

Tu vei face rod.