„Agonisind oarecare stare, tânărul Eminovici se însură în primăvara anului 1840. Avea 28 de ani. S-a socotit destul de subţire ca să ceară stolnicului Juraşcu din Joldeşti pe fata sa Ralù, cu vreo patru ani mai tânără decât dânsul. Socrul i-a dat zestre bunicică. Pe lângă scule şi alte de-ale casei, i-a dat înainte de nuntă 1.500 de galbeni, iar în ziua cununiei, la 20 iunie anul 1840, i-a numărat în mână bani buni încă 1.500 galbeni, în total 3.000 de galbeni. Ba mai mult.
Soţia se vede a fi având şi o moşie Orăşanii, din vânzarea căreia soţul ia în arendă moşia Dorneşti, mai primind pe deasupra zestrei 1.400 galbeni tot de la soţie “spre a pute spicularisă“ pământurile ce le are.
La aşa stare, îmboldit poate de soţia sa Ralù, care avea uşoare fumuri nobilitare, îi trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boierească. Şi iată-l cerând şi căpătând fără îndoială cu bani, de la vodă Mihail Grigore Sturza, la 12 mai 1841, decretul de căminar (159):
“Cu mila lui Dumnezeu, Noi Mihail Grigoriu Sturza Vv., Domn Ţării Moldovii.
Dumisale Slugerului Gheorghie Eminovici. Luând în băgare di samă slujbile ce ai săvârşit patrii în osăbite vremi, dar mai ales supt vremelniceasca cărmuire, noi găsim de cuviinţă aţ face cuvinita răsplătire şi dar după prerogativa ce avem iată prin acest al Nostru Domnesc Decret îţ hărăzim rangu de Căminar dânduţ dreptate a te iscăli şi a fi obşteşti cunoscut cu acest rang pentru care poruncim şi sfatului ca să te treacă prin acturile cărmuirii cu rang de căminar.
(ss) Mihail Gr. Sturza Vv.
1841 mai 12 zile”
G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu