Război nedeclarat

Ce minunăție, am ajuns boier,

De când las pe tata

Să-mi rezolve treaba.

Chiar mai ieri

Mi s-a făcut o nedreptate

Și-mi bătea inima ca pendula,

Sângele alerga ca trenul

De peste și sub Canalul Mânecii

(Pe scurt, aveam impresia că o bag pe mânecă

Și mă căutam prin buzunare

După ortul popii).

Voiam, în nesăbuința mea,

(Dar nu m-a ținut mult că sunt choleric)

Să cer, precum  Petru, să cadă foc din cer,

Să dau drumul la barajele hidrotehnice,

Să prăbușesc zidurile din Babilon,

Casa Popoarelor s-o dărâm,

Vânturile de la Nord și Sud

Să întâlnească Estul și Vestul,

Iar eu, călare pe o mătură

Sau pe o stea fără coadă,

Să hohotesc simfonia păgubitului.

M-am frecat la ochi

Și mi-a trecut,

Iar când am privit în jur

Îi pusese tatăl meu la punct

Pe dușmani.