Domnul poem

Mă voi urca 
Într-un castan,
Frunzele lui
Sunt 
Aproape ca nucul de-amare.

Dar voi zâmbi
Primilor ani de viață
Când eram învățat 
Să descopăr drumul
Spre 
Casa bunicilor.

Apoi voi coborî 
La lac
Și voi sta sub apă
Până voi număra
Până la zece,
Până la o sută,
Până voi învăța ce-nseamnă 
Frica de moarte.

Și după ce voi recunoaște
Că am mințit,
Că am numărat până la sută,
Dar am mai sărit niște cifre,
Voi scoate apa din urechi
Și voi cânta
Auraș-drăgălaș
Scoate apa din urechi
Că-ți voi da iubiri mai vechi.

Adică mă voi juca,
În toate felurile,
Inclusiv jocul de-a părăsitul:
Ai văzut, doar, 
Cum vindecă
Lacrima.

Rămâne cicatricea:
Tocmai mica
Neînţelegere: tu oferi 
O floare
Și celălălt,
Adică eu,
Nu simt decât sarea.

Trupul meu ieșit din mare
Bronzat ca ciocul unui pescăruș.

Ah, ce prostii
Spune bătrânul scrib.
Nimic nu-i iese
Când nu e Rege, doar din când 
În când
Reușeste să joace
Rolul bufonului.

Povestea e, totuși,
Veselă:
Când e regină
Apare
Și-un Rege.
Poate eu, poate tu,
Poate Domnul Poem.