Mircea îmi lipseşte ca o mână. Nu ne-am certat niciodată, nici când copiii noştri au rupt logodna, nu am devenit stingheri, dimpotrivă, doar am regretat că nu vom avea nepoţi comuni! Nu el mi-a pus condeiul în mână, dar mă lua mereu la rost: de ce nu scriu, de ce scriu așa și nu puțin altfel, de ce mă cert cu criticii, de ce nu fac carieră universitară, de ce nu scriu tot ce știu sau ii povestesc lui?
Dacă spun că mi-a fost ca un frate mai mare, nu acopăr nici o fărâmă din ce am simţit unul pentru altul. Spuneam unul despre celălalt că ne apreciem chiar şi când ştiam că printre interlocutori sunt unii care ne vor plăti poliţe pentru asemenea opinii. Noroc că numele lui nu poate fi şters din istoria literaturii române, fiind el unul dintre cei mai mari meșteșugari ai limbii române cizelate, nu a celei mustoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu