Bate vântul, Creola,
A toamnă lungă cu frig și îngheț,
A suflet spulberat,
A minți bolnave de pocale cu-arginți.
Nu mai e loc nici în bordeie,
Jumătate pământ
Și jumătate cer
Nu se mai poate, e pe-nserare
Întro ogradă cu hoții stăpâni.
Se lasă ceața, firavă Creola,
Chiar și pe mine mă-ntunecă răii,
Vor să-mi ia timpul, vor să-mi ia nume.
Îți dărui pieptul
Doar el mai mișcă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu