Blestem
Trupule,
Să înflorești ca magnolia,
Să te desfaci la rozaliul
Unui bătrân liliac,
Să te întinzi ca iarba
De la marginea cimitirului, și
Să rămâi ce te-a făcut Cel de Sus:
Model de sculptură,
Pasta de așezat cu migală pe pânză,
Harpă pe care să cânte vântul.
Trupule, alun de pădure,
Lasă lăutarii să cânte
Ca lunea după nuntă
La poarta unei fecioare deflorate de mirele
Care a uitat cum o cheamă.
Tu deschide-te ca un ghiocel:
Pentru tine s-a inventat primăvara.
Suflete,
Dacă nici de trupul meu nu-ți pasă,
Singurul care-ți poartă numele
Și te înțelege,
Atunci fie-ți milă
De sufletul puiului de vulpe
Mlădios ca o nuia de alun.
N-o vezi cum se înalță spre cer
Și vrea să se așeze pe umăr.
Un trup și atât, hulit
De toți calugării, popii, fariseii și famenii
Dar născut și crescut, totuși,
De Dumnezeul Luminii.
De ce,
M-a luat gura pe dinainte: suflete, iubeste-mă.
Altfel mor
Și ai să ma îngropi nu la marginea cimitirului
Că nu e luarea vieții de către viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu