Unde te-ai ascuns, iubito,
Care crăptură
de stâncă tremură
La atingerea trupului tău,
Care undă de apă te reflectă.
Întreb vântul, singurul călător
Neutru iubitor de plimbări,
Meșter mare în acoperit de urme
Și dă nedumerit din obraze.
Nu are habar de ce vin vupile-n vie,
De ce ne rod rădăcina iubirii,
De ce ți se înmoaie inima
După ce te-ai prins cu dinții de coapsele mele.
Știam că nu e bine
Să stârnesc jarul iubiri
Și tata-mi zisese să nu pun pe foc gaz,
Dar la nimic nu-mi ajută când te văd pe coline.
Până nu se înserează,
Până nu devin temători bătrânii genunchi,
Până nu ticăie neritmic sufletul,
Vino, iubito, vino și-înghite-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu