Copaci de câmpie

Nu știi unde va duce poteca

De sub arțari,

Se întreba

Și te întreba poetul

Aflat lângă o prăpastie

De timp,

Ceva între este și,

Desigur este,

Fiindca el nu poate trăi

Fără certitudinea

Indoielii.

Și tu,

Ecou

De tinerețe,

Îi arăți sânul tau:

Eterna câmpie

Pe care se poate odihni

Inainte de a urca –

Atingerea lui,

Mușchi de câmpie.

Tinerețea ta

Un mesteacan,

Evident alb.

Mă voi cățăra

În el

Până la mine,

Până în tine,

Până în noi.