La Facultatea de Litere, unde era asistentul lui G. Ivașcu, tânărul critic părea un erou: tânăr persecutat din cauza părinților care fuseseră legionari. În atmosfera aceea, în care tot ce era bun era prezentat ca fiind creația comuniștilor (ceea ce nu credea nimeni), cineva care era urmașul unor legionari avea o aură de ”altceva”. Sătui de limbajul de lemn al lui Paul Cornea, Ov. S. Crohmălniceanu, Vicu Mîndra, Mihail Novicov, Savin Bratu, studenții mergeau cu bucurie la seminariile tinerilor N. Manolescu, E. Simion, G. Frâncu, G. Gană de la care auzeau și altceva decat ce scriau manualele sau publicau revistele.
Câțiva ani mai târziu, când s-a aflat că lui Manolescu i se fac greutăți la susținerea tezei de doctorat, spunându-i-se ca nu ar ști limba germană, filosofie, istorie (teza era despre Maiorescu), studenții au văzut în aceasta un complot al bătrânilor împotriva liberalismului juvenil. Niki trecea nepăsător prin holul facultății, nu se mai strecura pe lângă pereți, nu mai era fiul legionarilor, era persecutat. Devenise cinic, zâmbea pe sub mustață, nu-i păsa că-i este amânată susținerea tezei. Dădea bine în poză să fii persecutat, nu era bine să te agreeze partidul.
De dragul unei replici, voi povesti o întâmplare, la care nu am asistat. Se zvonise că Șerban Cioculescu primise indicații de la partid să-l amâne pe Manolescu cu susținerea tezei, că prea este lăudat la Europa liberă. Disciplinat, Șerban Cioculescu aduce la cunoștința bătrânilor profesori ce indicație prețioasă i-a trasat partidul. Al. Piru, și el fost asistent al lui Calinescu, asemeni lui Ivașcu, cu care era rival (motiv pentru care nu-l simpatiza nici pe Manolescu) zice: ”Dragă, sunt de acord să nu-i dăm doctoratul lui Manolescu ăsta , fiindcă e un tâmpit! Dar, cu o condiție: de acum încolo să nu mai dăm doctoratul niciunui asistent, că ăia sunt mai tâmpiți decât el!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu