Pagini

luni, 20 august 2012

Dor de dor



Mi-e dor de linişte, iubito,
De dimineţile în care nu aşteptam
Nimic,
Mulţumindu-mă că exişti.

De prânzul
Cu o pâine rotundă
Din care rupeam pe rând
Fiecare oprind celuilalt
Partea mai bună
(Colţul azimei la tinereţe
Coaja la maturitate
Şi miezul la senectute).

Mi-e dor chiar de zilele în care
Ne mulţumeam cu
O declaraţie de iubire,
Iar portofelul se umplea de vise.

De liniştea din casă mi-e dor,
De tăcerea câinilor în noapte,
De discuţii prieteneşti.

De linişte în ţara
Pe care mi-a dăruit-o
Sfântul

Un comentariu:

Anonim spunea...

da,minunate versurile.Revista literara Dor de Dor le poate prelua?
Multa sanatate*marin toma