Lasă, Domnule,
Liniștea ta
De dinaintea facerii lumi
A înălțimilor văzute și nevăzute,
A adâncurilor fără de viață.
Ai zis, Fiule, că ne dai pacea
Să nu ni se tulbure inima.
Ne-ai dat-o,
Avem acum trebuință
Să primim și puterea
De-a ne hrăni cu ea.
Aveai tu un vânt ușurel,
O boare,
Un zefir,
O briză,
O tăcere grăitoare.
Toarnă pe oricare și oricum ar fi
Peste frunțile noastre stresate,
Lasă duhul tău
Să-și caute cuib
În sufletul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu