Nu mai ştiu dacă
Mai priveşti spre
mine, Domnule,
Mai auzi sunetele
harpei
Când mi se încordează
Baierile inimii.
Nu de auzul tău mă
îndoiesc
Nici de ochiul care
ştie
Dinainte
Culoarea urmei
lăsată
De umbra mea în
pustiu.
De aceea nu ţip, nu
plâng, nu mă vaiet,
Nu sunt ironic ca
Sfântul Ilie,
Cel ce-i batjocorea
(Pe bună dreptate)
Pe închinătorii la
idoli.
Nu mi se clatină
credinţa, Domnule,
Dar sunt atât de
departe
De calea ta dreaptă
Încât gândul se
sperie
Şi inima se face
mică şi tace
Ca firul de praf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu