Moştenire

Nu ştiu ce am primit de la mama,

Cum nu ştiu ce mi-a dat Dumnezeu.

O însăilare de date

Aş putea încropi,

Dar mi-e teamă de profanare,

Cum bine au gândit

Evreii –

Un fel de stră-stră-strămoşi ai mei

De sânge al minţii -

Când n-au îndrăznit să scrie numele

Celui Ce Este Fiind.

De la bunicul dinspre mamă

Am în vârful limbii

Un strop de bâlbâială

Care mă ajută să gândesc o secundă

Înainte de-a slobozi bălării.

Celălalt, înalt ca trestia,

Dar ţeapăn la trup ca salcâmul

(A sădit mii şi mii de salami de-a lungul

Pogoanelor lui moştenite după

Legiuirea lui Cuza)

Mi-a rămas o biciuşcă în pleoape

Care trece prin zid.

De la tine, iubito,

Păstrez tăcerea.

Tu ştii să-mi vorbeşti

Ca Pământul.

Abia acum au descoperit savanţii

Ce auzeam noi de la început:

Simfonia Spiritului

Care flutură eternitatea

Deasupra celui

Scos din adâncuri de ape

Şi presărat

Cu viaţă.