A crescut apa în iaz,
De-aş fi influenţat de timp
Aş comunica mulţimii
Să stea liniştită -
Cotele apelor
Nu sunt la limita avariei.
Dar de ce i-ar păsa ierbii
Că mânzele zburdă deasupra
Şi vor să se oglindească
În marea de verde.
Nici mie un-mi pasă
De pasărea
Care-şi curăţă pe ram penele,
De greierii care aseara tăceau.
Nici frunzele toamnei
Nu-mi aduc întristare,
Nici vântul nu-mi pătrunde sub haine.
Sufletul meu e calm
Ca deşertul Saharei
În noaptea cu Lună.
Lemnul arde cu aceeleaşi noi flăcări
Desene ne-întinate
(Doar pe ziduri de pesteri
Mai sunt câteva din acele
Fascinante linii
Ce vorbesc despre dor).
Doamnă,
Eu când eram tânăr nu visam -
Am fost conturul flăcării.
Norii se ţineau după mine
Să-mi ocrotească
Fruntea încinsă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu