Bethleim autochton

Vântul și frigul

Trimiteau scrisori nesemnate,

Deși urme de condei aveau pe frunze.

Se strânsese mugurul în sine

Cum inima unei mamei devine pui de pasăre

Când i se lovește pruncul de ghinion.

Țin minte ce speriată era mama

Să nu mă ia Tata la el

Că-i eram zeu ei.

Chemase o vecină la gard

(Străină și ea de locul prăfuit,

Tot venetică printre muritori)

Și începuse să plângă:

Mamă mamă, cred că-mi voi pierde copilul.

Se jelea

(Și ciorile croncăneau

Întunecând cerul

În drumul lor spre marea cea caldă -

Ninsese ce geruri la munte).

Și îngerul Domnului a vorbit

Prin gura bătrânei

(Era albă ca făina,

Ca mâna lovită de lepră

A lui Miriam):

Nu va muri,

Privește cerul nourat

Păsările vor duce cu ele

În neant

Mirosul de putred.