Am să
compun un imn
Artei tăcerii,
Deci, cântă, zeiţă,
pe cel ce-a trăit
Din cuvânt,
Fiul al Cuvântului
prim.
Am văzut o femeie
împinsă din părţi,
Înconjurată de o
haită de câini:
Câini domestici,
Cu papirusu-n sân
Sau cu pungile
unsuroase
Pline de banii şi
de molii.
Ce le mergea gura,
Dumnezeule,
La reclamaţii,
La făcut albul
funingine
Şi negrul batistă
de şters
Buzele mincinoase.
Domnule,
Scrie şi mie, nevolnicul,
Câteva vorbe pe
nisip
Şi lasă-mă să-ţi
sărut mâna
Înainte de a veni
vântul să-l ducă
În zările patru ale
aşternutului tău.
Doamne, dacă-mi laşi
gândul,
Pot să-ţi rostesc
fără limbă
Cuvântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu