Te aplecasei ca
semnul mirării
Dintr-o pagină cu
bastonașe
Îmi era teamă să nu
aluneci
Deși știam că stai,
nu ești lașe.
Dar chiar: unde era
să te duci
Când firele trăgeau
spre pământ
Iar privirile se-încrucișau
frenetic
După un vechi și nou
legământ.
Era toamnă numai în
aparență
Ca și ieri, multe
nu sunt ce par azi
Știu ca nu mi te va
lua nicicând vântul
Și invers să știi:
te sprijin de cazi.
Te prind între dinți,
te strâng în brațe
Te ronțăi cu oltene
măsele,
Ești nuca pe care vream s-o culegi:
Gândurile negre îți
iau, dă-mi-le.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu