Dacă tot bate vântu-n dungă
Chiar poţi să dormi în tihnă
Iar când te scoli, privirea clară
Să uite de-ai vreo vină.
Ai spus că ai citit în cărţi
Că dragostea nu-i cu păcat.
Ah, ce mai apăsam pe coarne
Când prindeam zorii la arat.
Pământul se-împărţea în două -
O parte neagră, ca blestemul
Şi alta nouă, în adânc,
În care se-ascundea resteul.
Pân-ajungeam la cap de loc
Era senin cum e privirea
Ţăranului care-a aflat
Că i s-a desfiinţat foncirea.
Ştiu că te miri de legătura
Ceţii de-afară şi-un somn dulce,
Îţi tot îndrug verzi şi uscate
Cu gândul că nu te vei duce
În braţele unui străin
Care nu ştie gustul pâinii.
Eu voi rămân credincios
Ca un căţel în jurul stânii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu