Ce norocos am fost:
Mi s-au pus în
spinare
Toate greutățile
când eram tânăr.
Încercam să număr
stelele
Și-mi înțepenea
gâtul până la ziuă,
Dar tot nu ajungeam
la o sută
Și nici nu
renunțam,
O luam de la capăt
De cum se lăsa
noaptea.
Duceam pe umeri
saci plini cu orice,
Singura pretenție, uneori,
Era să mi-i așeze
cineva
Și să-i pot
echilibra pe șale.
Uneori chiar
fluieram
(Melodii
complicate, nu tra, la, la
Că ritmul evreiesc
nu-i așa simplu),
Bucurând-mă că am
așa
Cocoașă puternică.
Și astfel când m-au
ales
Să întru în
Ierusalim
De ziua floriilor
Eram tare mândru de
Încărcătura Omului
De deasupra.
(Știu că nu mă
credeți,
Dar nu-mi plăcea să
calc pe covoare
Și nici pe crengi
rupte din copaci).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu