(Eugeniei, in
memoriam)
Cred că-şi căuta
viitorul
Privind pe
fereastră,
Dar trenul nu
dădea semne
Să plece din gară
(Aşa cum fac
toate trenurile
De la inventarea
şinelor).
Timpul se oprise
şi el în loc
Fiindcă o zărisem
Şi toate
neliniştile mele
O luaseră
înaintea locomotivei:
Fuseseră făcute
ţăndări,
Fum şi pulbere,
Zero din
minusurile
Absolutului.
Pe vremea aceea
Aveam siguranţa
inconştientului
(Acum s-a mai
diminuat siguranţa
În favoarea
inconştienţei, dar echilibrul
Funcţionează
perfect).
Deci:
Rămâsesem în gară
(Nu, alţii au
rămas:
Câmpia,
Forfota,
Timpul).
Noi am plecat
(Era frumoasă ca
dimineaţa
De mai,
Eu zăbăuc
Precum fluturele
multicolor,
Un fel de Dănilă
Prepelec,
Dar oltean)
Hai, pasăre,
Cată-ţi de zbor,
Eu sunt încă în
compartimentul
Uzat de drumuri
inutile
Şi-i spun dragei
mele:
Tu.
Şi iar tu.
Înţelege, i-am
spus, pe un ton aspru,
E simplu:
Tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu