Până mai ieri
Priveam ca vânătorul
De lei,
Niciodată n-am dat greş cu suliţa
Sau vorba.
Mi se dusese buhul că sunt bun
La aratul cu un singur cal.
Eu mergeam călare,
El lăsa urme
De mă amuşinau păsările.
Ochii,
Petele acelea
Care lăcrămiază
Ori de câte ori
Văd dimineaţa
Şi mă gândesc
La viaţa de apoi.
Vulturul
Nu cere nimănui
De mâncare
Şi nimeni nu l-a văzut
Văietându-se.
Ochiul e creierul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu