Dumnezeul laudei mele,
Acum spun ce păţesc
Eu cu fraţii mei
(De fapt doar eu, dar nu mă pot
Despărţi de ei
Şi nici nu vreau):
Eu le vreau binele,
Iar ei mă bârfesc
Şi dau cu vorbe de ocară în mine.
Nu le vreau binele
Cu forţa
Cum fac păgânii
Care au pătruns în
Pământul tău sfânt,
Nu le cer să se închine domnului
meu,
Doar le spun
Că negru se cheamă negru,
Albul alb
Şi că între alb şi negru
Se află o infinitate
De tuburi Rafael, Michelangelo
sau Rembrandt,
Culori pe care le vedeau
impresioniştii
De trei sute şaizeici de ori pe
secundă.
Vrea doar
Să aibă şi ei Dumnezeu,
Domnule,
Mai departe e treaba lor dacă
Rămân daltonişti,
Hortişti,
Modernişti,
Schimbişti,
Pontişti,
Băsişti
(Adica fire de praf
Pe papucul lui Alah.
Colţul din dreapta stângii, jos).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu