La o întrebare nepusă

Mă întreabă berzele

În prag de toamnă,

Privindu-mi cu dispreţ

Paşii greoi

De ce nu plec.

Unde să mă duc,

Le-a răspuns iarba,

Dacă nu vreau să plec.

Calc cu plăcerele vechile poteci,

Încerc alte drumuri

Când mă plictisesc,

Luna creşte şi descreşte

Cu fiecare clipă.

Soarele.

Ah, Lumina tatălui meu,

Ochii lui albaştri,

Spinarea lui dreaptă

Ca raza.

Braţele lui iubitoare.

Vi-l împrumut

Să vă aline durerile.

E rostul rândunelelor

Să înveţe plecarea.

Eu, piatră

De sub negru pământ,

Sunt una cu sunt.