Noapte de sânziană

Nori albi îmi sperie cerul

Albastru ca ochii neamului meu de nordici,

Se plimbă ca la ei acasă

Pe întinderea nesfârşită

Şi se flutură ca rochia adolescentelor

Inconştiente de pericol.

Ca o carte poştală,

Ca un plic deschis

Se răsfaţă cu faţa la Lună,

Iar eu citesc poeme din juneţe

Când nu acceptam să fiu

Al doilea fiu al mamei.

Hei, îţi aminteşti, noapte,

Că ţi-am jurat să nu mă închin

Întunericului,

Iar tu mi-ai râs în nas.

S-a întors Luna

Cu secera spre tine, umbră

A marilor întrebări:

Am pariat pe cifra şapte

Şi mi-a ieşi şapte ori

Şaptezeci de ori câte şapte.

Şi fiecare unu eram eu.