Pagini

vineri, 2 decembrie 2011

Sfârșit de psalm 119



Ca David, mânuitor de harpă,
O iau înaintea zorilor
Și cânt
(Nu din instrumente încordate, nici din cele cu suflu,
Nici din gură,
Că nu sunt meșter
Să mă întrec în triluri cu păsările tale),
Așez cuvintele unele lângă altele
Și las duhul tău
Să le plimbe peste țărâna neputinței
Și zic:
Mare ești, și bun ești și fără de margini
E înțelepciunea lucrului tău.

Îți știu din pruncie învățătura:
Mama mi-a legat-o în fașă,
Tata mi-a desenat-o pe tejgheaua de fag,
Bunicii o răsădeau zilnic pe câmp,
Iar tu o scriai pe orice are răsuflare
Și chiar și pe înnegritele pietre,
Pe nisip când voiai,
Și pe urma păsării în zare.


Dar dacă nu pui degetul pe inima mea
Și nu apeși cu blândețe,
Totul se șterge
Ca urma valului pe nisip
(Ca poemul meu de acum
Dacă nu aș apăsa Save as).

2 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte bun poemul.

Petre Anghel spunea...

Multumiri cu întârziere. Scuze!