Am depășit etapa
Când nu mai recunoșteam
Copilul care mă privea
Din galbenele poze.
Cel mai greu m-am despărțit
De tânărul din oglindă
Care-mi dădea întâlnire
Cu o mie de fețe,
Ca un Ianus bolnav de
Modestia îngâmfării.
Era când bubos și șters
(Ca vechile și proastele gume
Care mâzgâleau toată pagina
De voiai să scapi de un punct),
Când nepăsător ca nesimțirea.
Altădată se credea taurul poeziei
Fecunda orice vers întâlnit pe cărare
Și nu-i păsa că nici-o stea nu rămâne gravidă
Și nu va avea prunci deasupra glodului :
Lui însuși era sine
Și pierzare.
Acum, iubito, nu mai cred ce văd,
Experiența e mai tare ca visul,
Mă mulțumesc cu lauda ta.
O fi semn de junețe,
De minți crețe?
(Fac fețe-fețe).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu