Ursitoare

Poetul se naște cu patru ursitoare la cap,

Nu cu trei, ca tot omul,

Ele fiind primele care știu

Că e doar în carcasă bipedă.

Picioarele îi sunt date

Să se împidice,

Iar ele îl ajută

Să nu cadă în nas

De teamă că le-ar strica vraja

Umplând văzduhul cu vise.

El vede numai alb și negru

Fiindcă între naștere și viață

Gustă lacrimi de lebădă,

Iar noaptea judecă procesele de divorț

Dintre greierii îndrăgostiți

Și dă sentințe cu sensuri multiple.

Mama

Când a fost întrebată

Ce-și dorește pentru singurul prunc

Care va țopăi printre stele

Le-a răspuns cu obrăznicie:

Nu-i treaba voastră,

Dansatoarelor,

Copilul meu va sorbi lapte

Din Calea Lactee

Și  va cânta

Drumul robilor.

Și hrana, hrana de unde

Au vrut să știe în cor și hlizând.

Cuvinte, cuvinte, le-a șoptit femeia

Care redevenise

Fecioară.