(
Lui
Constatin Noica)
Am fost întâi
Un peşte uriaş
Şi nenumit,
Înotam în pântecul
mamă
Al născătoarei
Şi totul în tot era
apă.
Când m-am
îndrăgostit
Am luat foc,
Limbi enorme de
flăcări
Îm răscoleau inima
Şi tindeau
Spre o altă mare
Din acelaş aluat
Plămădită.
Când m-au părăsit
Părinţii
Am devenit asemeni
lor
Pământ.
Când mă voi întâlni
Cu el
Voi deveni
El
E
Ment întreg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu