Nu mai sunt trist
de un secol,
Poate mai puţin, s-ar
putea zice:
Nu se schimă nimic în
esenţă
De când pe lume se
nasc fii şi fiice.
Iar tristeţea, ca
şi bucuria
Nu se încadrează în
veche tipare
Aşa cum dragostea
nu se dă
Decât celui ce
merge pe mare
Pe nori negri sau
călcă pe şerpi
Şi stă la taifas cu
luceferi
Păşind cu iubita pe
Calea Lactee
Şi în incendii de
dor rămân teferi.
Nu sunt trist nici
de vin uragane
Sau mă împing
duşmanii în gropi
Tocmai atunci se
naşte un vers
Şi caut printre lacrimi doi tropi.
Unul să fie pentru
conţinut
Sau ce numeau
grecii idee,
Apoi îmi amintesc
de-acea seară
Când cereai să te
gust ca femeie.
Nu prea puteam să
te-ascult,
Eram trist ca un
clovn ignorat
De atunci am doar zâmbet
pe buze:
Te fac rege, ai
zis, intră-n regat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu