Nu era nimeni în cafenea, dar domnul care privea înăuntru
prin geamul de la uşă nu se arătă suprins. Elevii şi studenţii care o
frecventau de obicei nu se treziseră încă sau moţăiau în sălile de clasă. A
cere unui tânăr să dea randament la ora opt dimineaţa este o crimă. Acum era
ora nouă, probabil le-ar fi prins bine o cafea ori un ceai, dar cafeneaua se
deschidea la zece. Proprietarii, doi fraţi gemeni, nu voiau să angajeze pe nimeni să-i ajute, aşa
că hotărâseră de la început un program strict da la zece dimineaţa până la zece
seara, cât timp consederau ei că ar putea face faţă clienţilor, împreună sau
câte unul singur.
Patronul recunoscu silueta bărbatului din faţa geamului
şi se îndreptă să-i deschidă uşa, verifică din ochi dacă plăcuţa Închis era cu faţa spre stradă, apoi
trase perdeaua la loc. Profesorul Dudescu salută discret, aproape în şoaptă, şi
se aşeză la măsuţa din colţ, locul preferat. De acolo vedea fără efort cine
intră şi iese. Nu că l-ar fi interesat, dar avea la ce se gândi cât timp îşi
sorbea cafeaua sau, mai rar, coniacul.
Geamănul Celmic, cum îl numea profesorul pe cel mai slab
dintre fraţi, aduse cafea şi un pahar cu apă, apoi întrebă:
- Și un coniac mic, domnule profesor, sau e prea devreme?
- Nu, mersi, răspunse profesorul şi ridică privirea din
ceaşca în care tot învârtea lingurita ca să topească zahărul. Nu, repetă
profesorul, dar să ştii că nu e nici târziu nici devreme...
Geamănul Celmic nu era obişnuit sau nu avea timp de
vorbirea sibilinică a bătrânului profesor, aşa că mai şterse o dată măsuţa şi
se retrase. Cum nu avea nici-o treabă, mai târziu se întoarse la masa
clientului, schimbă scrumiera, arătându-i din privire că prima era puţin
crăpată, apoi întrebă:
- Nu v-au venit studenţii sau aţi venit dumneavoastră
prea devreme.
- Nici una, nici alta. De ieri sunt la pensie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu