Primii care au trecut de
partea învingătorilor au fost cei care avuseseră şi mai înainte oarecare
legături cu Moscova. Unii erau doar antifascişti. În 1932, la Chişinău, pe
atunci oraş al României, prof. Petre Constantinescu-Iaşi înfiinţase asociaţia ,,Amicii URSS’’, după
modelul unor asociaţii similare existente în Occident şi aflate sub umbrela
tutelară a Kominternului. Printre participanţii fondatori ai acestei asociaţii
procomuniste găsim mai mulţi intelectuali, dar vom aminti doar pe acei care se
vor manifesta mai ales în domeniul culturii după 1944 ori au influenţat
traictoria ei: Mihai Beniuc, Radu Boureanu, F. Brunea-Fox, Şerban Cioculescu,
N. D. Cocea, Mac Constantinescu, Ion
Hudiţă (arestat la 1 octombrie 1947 ca fost deputat al P.N.Ţ. şi fost ministru), Marcel Iancu, Prof. C. I. Parhon,
Prof. Grigore T. Popa, Mihai Ralea, Ştefan Roll,
Al. Rosetti, Alex. Sahia, Zaharia Stancu, Cicerone Theodorescu, Petre
Pandrea. Erau şi alte prestigioase nume care aveau ca principiu că
„învăţămintele pe care le putem găsi în Rusia (sovietică) fac mai mult decât
toate bibliotecile lumii”. [1]
Odată cu desfiinţarea
Academiei (şi a celor de Medicinã şi de Ştiinţe, suprimate prin acelaşi decret,
nr. 76/9 iunie 1948, semnat de C. I. Parhon - preşedinte al Prezidiului RPR,
Marin-Florea Ionescu - vicepreşedinte şi Avram Bunaciu[2]
- ministru al Justiţiei), peste o sută de ,,nemuritori’’, membri titulari, de
onoare sau corespondenţi, au fost supuşi unor presiuni psihice şi fizice vecine
cu nebunia, omorîţi în închisori sau hăituiţi în aşa-zisa libertate până în
momentul dispariţiei lor fizice, care a urmat dispariţiei intelectuale (prin
suprimarea dreptului de semnãturã).
Printre cei suprimaţi la 9
iunie 1948 şi care au avut şansa de a nu fi recuperaţi de noua academie
comunistă cât timp au mai trăit, găsim nume prestigioase ca : Ctin. I.
Angelescu, N. Bagdasar, Ioan A. Bassarabescu, mitropolitul N. Bălan, N.
Bănescu, Şt. Bezdechi, L. Blaga, Constantin. Brăiloiu, Gheorghe I. Brătianu,
Mircea Cancicov, Dim. Caracostea, M. Codreanu, episcopul N. Colan, M.
Costăchescu, Nic. N. Donici, Virgil Drăghiceanu, George Fotino, Dionisie
Germani, Artur Gorovei, Pantelimon Halipa, Emil Haţieganu, episcopul Iuliu
Hossu, N. Ionescu-Siseşti, Ctin. Karadja, Alex. Lăpedatu, Constantin. Levaditi,
Iuliu Maniu, S. Mehedinţi, George G. Mironescu, Iuliu Moldovan, Basil Munteanu,
Petre P. Negulescu, Ioan I. Nistor, Petre P. Panaitescu, Ion Petrovici, Gr. T.
Popa, C. Rădulescu-Motru, Generalul Radu R. Rosetti, Al. Tzigara-Samurcaş, P.
Sergescu, V. Slăvescu, Marius Sturdza, Florian Ştefănescu-Goangă, Grigore
Tăuşan, Paul Teodorescu, Traian Vuia şi alţii, fie morţi în detenţie, fie stingându-se
în uitare. Suprimarea elitelor ţării îşi continua parcursul, încet dar sigur.[3]
Împărţirea teritorială a ţării
în judeţe dispare, lăsând loc unei noi sistematizãri, dupã modelul sovietic, pe
regiuni (în număr de 18), dintre care regiunea Stalin, cu capitala Oraşul
Stalin. Bucureştiul este împărţit pe raioane, după model sovietic, opt la
număr, numite : I. V. Stalin, 1 Mai, 23 August, T. Vladimirescu, N. Bălcescu,
V. I. Lenin, Ghe. Gheorghiu-Dej şi Griviţa Roşie. Precum se vede, două dintre
ele trebuie să amintească musai de mai marele partidului communist, tovarăşul
Dej, care lucrase la uzinele Griviţa. Nu mai vorbim de schimbarea drapelelor.
Roşul triumfă, e omnipresent. Doar e simbolul sângelui…
[1] Radu
Negrescu-Suţu, “ARLUS şi bătrînii friguroşi,
Asimetria. Revista de cultură, critică şi imaginaţie, 17 septembrie, http://www.asymetria.org/
[2] Avram Bunaciu a fost implicat de aproape
în procesele celor judecaţi în perioada postantonesciană de crime de război şi
contra umanităţii, precum şi în procesele politice şi
în represiunea din anii stalinismului în România, ocupând funcţii de acuzator
public şef, ministru de justiţie 1948-1949 şi ministru de externe al României (1958-1961).
[3] Ibidem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu