"Termen intrat în vocabularul politic
american o dată cu crearea Partidului Populist în 1892. Cea mai mare parte
dintre susţinătorii partidului erau mici fermieri din sudul şi mai ales din vestul
ţării.
Punctul esenţial al platformei partidului a constat în ideea potrivit
căreia naţionalizarea pământului şi căilor ferate ar fi cea mai bună soluţie
pentru nemulţumirile susţinătorilor săi la adresa băncilor (care întotdeauna
s-au dovedit mult prea nerăbdătoare în a le confisca lucrurile ipotecate) şi a
companiilor de căi ferate (care cereau taxe de transport exorbitante datorită
poziţiei lor monopoliste).
Astăzi termenul este folosit cel mai frecvent în
cercurile marxiste şi neomarxiste într-un sens extins, desemnând orice mişcare
politică ce încearcă să mobilizeze oamenii mai degrabă ca indivizi decât ca
membri ai unui anumit grup socioeconomic, împotriva statului — considerat fie
obiectul unor interese personale, fie prea puternic (vezi,de exemplu, E.
Laclau, Politics and Ideology in Marxist Theory, 1978). Din acest motiv,
şi oarecum ironic, întrucât au fost promovate chiar de stat, politicile
guvernelor britanice din anii '80 şi ideologia care le-a animat (aşa-numitul
„thatcherism") au fost descrise uneori de stânga politică drept „populism
autoritar". Populismul a reprezentat o
forţă politică puternică în ţările aflate în curs de dezvoltare — peronismui
din Argentina fiind un exemplu evident — şi a apărut ca fenomen major în Europa
Centrală şi Răsăriteană postsovietică. "
Cf. dicţionar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu