Amnezie

Tot caut, domnule,  să aflu

Ce nume aveau

Popoarele acelea

Care îşi dărâmaseră templul

Şi nu se mai închinau

Lui Dumnezeu.

Ştiu că nu le voi găsi numele,

Domnule,

Că le-ai şters chiar tu,

Iar pe unde trece degetul tău cu mânie

Devin munţii nisip

Iar cenuşa e înghiţită

De mări şi oceane.

Ştiu de ce le-ai şters numele,

Domnule,

Fiindcă le spusesei din timp,

Şi la netimp

Şi la vreme potrivită

Să nu uite de unde au ieşit

Şi unde ai vrea să se ducă.

Era într-un câmp

O casă fără stăpân.

Ai intrat şi nu ţi-a răspuns

Nici ecoul,

Iar cei din jur erau muţi.

Şi surzi, domnule.

Uitaseră de mult cum îi cheamă.

Şi nu mai ştiau cine le mişcă

Inima.