Tocmai ciopleam un cuvânt
Aşteptând noaptea să-l slefuiescă
Prin lovituri fine cu vocalele inimii.
Şi am visat că lustruiam
O statuie
Din abanos sau lemn de tisa,
Fibră tare şi încăpăţânată
Cum sunt privirile
Unei mame vitrege.
Până s-o încălzesc
Şi să-i simt sânii întărindu-se
Sub palmele mele
S-a transformat în alb.
Alb de marmoră,
Ald de uitare,
Alb de deşert,
Alb de gheaţă,
De gol,
De tăcere,
De singurătate
Alb de negru
Şi alb de fum.
Mama culegea petale de flori,
Cu seminţe ascunse în spiritul frumuseţii
Şi le semănă făcând semnul crucii.
Când te-am văzut prima oară
Albă ca fulgerul
Am ştiuat că ai prins rădăcină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu