Nu vă puneţi speranţa
În cei puternici,
Că nu sunt decât umbre de tauri
Şi-şi pierd vlaga
De îndată ce-i scopesc
Mai marii lor.
Pier ca orice muritor
Exact când se cred mai în forţă,
Iar sufletul lor dispare
Ca aburul,
Aşa cum li se pierd şi proiectele.
Altceva e cu omul
Care se raportează la cele veşnice,
La adevăratul Dumnezeu.
De acoloe vine apărarea săracului,
A prizonierului,
A văduvei,
A copilului orfan,
A celui asuprit de judecători
Şi stresat de procurorii necinstei
Sau de portăreii majorităţii.
Adevărata dreptate
A Domnului meu
Împărăteşte până la sfârşit.
De aceea mă şi trezesc dimineaţa
Să compun o cântare
Şi să vă invit
La o laudă în cor.
Glorificaţi-l pe Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu