Pagini

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Fel de feliu de chemări


Ia vino aici, mă băiete,
Îl auzeam pe tata strigând,
Dar nu mă întrebam pe cine cheamă
Şi o luam la fugă,
N nu spre el, ci spre grădina bunicilor,
Unde şi săream gardul,
Să scap de chelfăneală.

Ia vino aici, zici tu,
Clipind şăgalnic printre gene,
Cu buze roşi,
Cu buze calde,
Cu miere pe limbă,
Cu sâni de sirenă,
Cu picioare de căprioară
Şi inimă vie.
Nu vin acum,
Dar e clar că nu rezit până la capăt,
Până la cap,
Până la urmă.
Urmă de turmă,
Turmă de oi,
Turmă de capre,
Viaţa să crape.

Ia vino încoace,
Mă cheamă coasa
Şi îi răspund:

Ai greşit casa.

Niciun comentariu: