Printre altele –
Multe şi mărunte,
Dar, mai ales, mari
Cât carul care
ducea snopii la arie –
Nu pricep de ce
plâng mamele
Când li se întorc
fiii acasă,
Că doar se observă
că sunt sănătoşi tun
Şi au mai crescut.
Şi unde se duce
tristeţea când rămân singure.
Eu mă uit în
oglindă
Şi nu ştiu cu cine
stau de vorbă,
Deşi străinul
Mă priveşte cu
bunăvoinţă.
Aseară chiar m-a
invitat la culcare
Şi nu mi-a cerut să
mă demachez:
Ştia că aşa este
starea mea naturală:
Umbră de câmpie.
Noroc că la trezire
Fereastra explodase
de lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu