Întreagă eşti ca
o anforă,
Umplută cu ulei
de măslină
Nu mai mă mir
când aluneci
Ca apa dintr-o
fântână preaplină.
Capul e drept ca
o o coloană
Cum numai grecii
ştiau să ridice,
Iar gâtul e
delicat ca zefirul,
Când adie prin snopul
de spice.
Sânii, două rodii
în pârg,
Rotunde cum e
Luna deplină
Nici nu este
nevoie să fie atinşi
Şi ameţesc de
miros de verbină.
Picioarele sunt
stâlpi delicaţi,
Rotunjiţi de
meşteri dibaci
Să se desfacă
fără de voie
Nu reuşesc nici
meşterii vraci.
Astfel că nu pot
pătrunde-n iatac,
Nici de-ar veni
cândva alte vremi,
Mi-aş fi pus de
mult pofta-n cui,
De n-aş fi crezut
că mă chemi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu