Vorbiţi în
şoaptă
În preajma copiilor
Să nu li se
sperie zâmbetul
Şi să nu li se îngreuneze
genele.
Când plânge un
copil
Se lovesc norii
între ei
Şi sufletul mamei
e străpuns
De fulgere.
Călcaţi în vârful
picioarelor
Să nu li se sperie
inima,
Şi să nu le audă
tristeţea
Caii din
grajduri.
Herghelii întregi
ar necheza
Şi s-ar
sinucide
De nu
ar fi legaţi
De
iesle.
Citiţi-le
zâmbetul de pe chip
Şi învăţaţi-le
puterea
De-a ierta.
Acum cred că vei înţelege,
Iubito,
De ce trag cu
dinţii de copilărie
Şi nu vreau
Să mă maturizez.
Zâmbetul,
Zâmbetul meu
Deschis ca o
paranteză
Spre eternitatea
clipelor
Din ceruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu