Solomon către Adonai

În Eghipet, Domnule, la fenicieni, Domnule,

Am văzut echilibru,

Aburul care se ridică de nicunde

Și devine apă mai presus de gând,

Iar când poruncești tu

Legea gravitației atrage stropii

Spre adâncul de foc al pământului.

Întrebările bătrânilor înțelepți

Erau floare la ureche,

Nu mă încurcam de fel

Căci în ele stătea răspunsul:

Nu închis, nu ferecat,

Ci lucea ca solzii peștelui.

Dar n-am priceput,

Domnule,

Urma vulturului pe cer,

A furnicii pe o piatră

Și încă vreo două necunoscute

A căror rezolvare oricum

Nimic nu schimbă.

Dar femeia?

În nesăbuința mea de înțelept

Am dat greș.

Nu am, domnule, iertare,

Dar robului tău, David,

Cel ce mă crede fiul lui,

Ascultă-i ruga

Și nu-l lăsa să vadă cu ochii lui

Dezastrul înțelepciunii lumești.

Imitație e numele

Scris pe poartea

Academiilor.