În fiecare
E pământul
Lovit mai înainte
De-o bucată de cer.
Meșterul n-a avut trebuință
Să presare de două ori duh:
Porniseți umbletul
Prin fața prispei
Ținându-vă de loitra Carului Mare.
Jumătate cobiliță, jumătate om
Din adânc sorbeați
Înțelesuri
Pentru ulciorul
Cu apa mai înșelătoare decât pofta.
Lângă cumpăna fântânii
Vă aștepta un Isus
Bătut de ploi
Și de păcatele păgânilor.
Copilul, ieșit din viață
Cu răni în spate,
Își ridică mutește
La poalele dealului
O troiță
Pe care scrie două vorbe:
A lui și a bătrânul său tată.
2 comentarii:
Sentimetul apartenentei fata de neam si credinta este o calitate ce, unora le cam lipseste!
Va admir sincer Maestre Anghel pentru promovarea unor valori ce sunt cam repede uitate, expediate de contemporani...
:)
Multumesc pentru apreciere. Tocmai pentru ca sunt derizorii sau indiferente pentru unii, poate chiar mulți, se simte nevoia sa fie amintite si repetate...
Trimiteți un comentariu