Doar au apărut zorile
Şi am uitat ploaia
Care pătrundea prin acoperiş
Şi-mi uda
Cămaşa de mire.
Nici nu am
deschis bine
Ochii
Şi printre gene
Se desena măreţia
Creatorului.
Tu erai ca o
icoană:
Subţire
Palidă
Hotărâtă
Tristă
Şi spuneai
poveşti
Despre cum va fi
ce este.
Eu mă sprijineam
într-un cot,
Singurul punct
fix în univers
În afara
credinţei.
Căutam ritmul
unui vers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu