Ce tânără era Sulamita
Când trecea pe sub meri,
Doar eu n-o putea dezmierda
Blestemaţi să fim veri.
Un ins s-a lăudat c-a văzut-o
Dezbrăcată cum e floarea de soc,
L-am urât cum urăsc acum moartea
Şi-i doream să nu aibă noroc.
Altul a dansat-o până la ziuă
Fericit ca-ntr-un viu paradis
Am întrebat-o de-i aşa chiar pe ea -
A zâmbit, dar nu s-a dezis.
Am pus-o să-mi arate cum a fost
Şi să recunoască despicat,
După primul pas s-a roşit
Şi apoi voit s-a-mpiedicat.
A căzut peste mine şi m-a strivit,
Norii se zbenguiau de parcă erau beţi,
Încercam să ies din strânsoare
Dar ea găsise un colţ la pereţi.
Nu-ţi dau drumul, mi-a zis,
Şi mă privea de parc-aş fi gâde.
M-a muşcat şi mi-a şoptit la ureche:
Mi-a spus mama că nu suntem rude.
De atunci văd şi eu că nu semănăm,
Ea are pe frunte o albă coroană,
Are strămoşii în Canaan,
Iar eu sunt ca Isac fără blană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu