Pagini

marți, 10 septembrie 2013

De la Psalmul 68


Când ridică Dumnezeu un deget,
Fug
Ca potârnichiile
Cei care îndrăzneau să ridice glasul
Iar din ei rămâne doar locul fumului
Şi bogăţia ceţii.
Gol, goluţ, goliciune, golănie.
Deşert, deşertăciunie.

În ăst timp
Cel ascultător şi curat
Dansează de bucurie,
Inima tresaltă.
Gândul zburdă:
Ied pe câmie verde cu mamă dolofană.

Domnul meu e tatăl orfanilor,
El păzeşte văduvele,
Are grijă de cei jecmăniţi,
De cei căzuţi în război
Şi prinşi de duşmani.

Nu-mi rămâne decât
Să-l vorbesc de bine
Pe cel ce-mi e
Mântuire.



Niciun comentariu: