Pe atunci cerul era neted
Ca un ocean îngheţat,
Eu îţi cântam lerui-ler,
Regele îşi luase tristeţea de braţ.
Unde să plec când totul e zid,
Zisese poetul pierdut între strofe,
Privind la iubita nesigur de tristă
Care cocheta fără stofe.
Nici chiar o cămaşă subţire
Nu mai avea, dar se dăruise
Unui poet cu vagi certitudini
Care se tot mira pare-mi-se.
De atunci privesc înspre stele -
Nu mai sunt răzleţe sau reci,
Ah sânii Elenei din Troia,
Rotunzi ca bobul din teci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu