Planuri întretăiate

Te-am văzut mergând

Și nu știam ce nume să-ți dau,

Nucunoscându-te (cum mi se întâmplă

Cu toate constelațiile

Și ecuațiile de grade înalte).

Poate nu dansai,

Dar ai conturat marginea oceanelor

Și mâinile culegeau

Când fructe când fulgi

De senină zăpadă.

Chiar ninsese.

Era alb

Ca în visele din copilărie

Câd îl însoțeam pe Moș Crăciun

Să ducem iluzii

Copiilor din nesfârșite sahare.

E Eva, mi-am zis,

Cum pot să-i spun

Mergi mai departe, femeie!

E alb în jur

Ca într-un spital tapetat cu halate.

Dintre ființele create în ziua a șasea

Doar una știe să mângâie.

Oprește-te

Doar cât

Să conturezi continentele,

Oceanele sunt pline de nedreptate.

Și adu și mărul acela

Din care-ai mușcat.

Buzele tale sunt înroșite

De blânde licori.