Misterul nopţii înstelate

Este din nou senin

Astă seară

Ca în după amiaza cu noroc

Când ne-am sărutat prima oară.

Stelele îşi văd drumul

Sau nu,

Dar şi tu honăreşti printre ceţuri

Sau nu.

Aş putea să întreb

De ţii minte cum curgea Dunărea

Când nu ţi-ai amintit un cuvânt.

Ce belea.

Era dintr-o limbă prea veche

Eu o ştiam

Deşi nu-i desluşeam vocalele,

Visam

La vremea în care o noapte

Şi-o zi

Erau cât nesfârşita infinitate

De-a fi.

Acum privesc bolta-nstelată:

Totu-i mister

Sunt sigur că mă aştepţi în casă

Într-un ungher.